Încărcarea acumulatorului
- Folosiţi numai încărcătoarele specificate în datele tehnice. Numai aceste încărcătoare sunt adaptate la acumulatorul cu tehnologie litiu‑ion montat la scula dumneavoastră electrică.
Notă: Acumulatorul este parţial încărcat la livrare. Pentru a asigura funcţionarea la capacitatea nominală a acumulatorului, înainte de prima utilizare, încărcaţi complet acumulatorul în încărcător.
Acumulatorul litiu-ion poate fi încărcat în orice moment, fără ca prin aceasta să i se reducă durata de viaţă utilă. Întreruperea procesului de încărcare nu afectează acumulatorul.
Acumulatorul Li-Ion este protejat împotriva descărcării profunde prin "Electronic Cell Protection (ECP)". Când acumulatorul s‑a descărcat, scula electrică este deconectată printr‑un circuit de protecţie: dispozitivul de lucru nu se mai mişcă.
- După deconectarea automată a sculei electrice nu mai apăsaţi pe întrerupătorul Pornit/Oprit. Acumulatorul s‑ar putea deteriora.
Respectaţi instrucţiunile privind eliminarea.
Extragerea acumulatorului
Acumulatorul (6) este prevăzut cu două trepte de blocare, care au rolul de a preveni căderea acumulatorului din scula electrică în cazul apăsării involuntare a tastei de deblocare a acumulatorului (7). Cât timp acumulatorul este introdus în scula electrică, acesta este fixat în poziţie prin forţa elastică a unui arc.
Pentru extragerea acumulatorului (6), apasă tasta de deblocare (7) şi extrage acumulatorul din scula electrică. Nu forţa.